duminică, 7 decembrie 2014

A fi normal e special?

   Copiii sunt inocenţi, plini de viaţă, singurii care pot îmbogăţi chipul împovărat cu un zâmbet. Copiii reprezintă modul în care Dumnezeu comunică cu noi: prin ochii lor EL ne priveşte, prin braţele lor EL ne îmbrăţişează, prin gesturile şi acţiunile lor avem parte de iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu.
   Joi, 4 decembrie, am participat la evenimentul "Prietenii Copiilor Speciali", ce a marcat ziua de 3 decembrie - Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Evenimentul a fost unul caritabil, organizat de ANCAAR Iaşi (filială înfiinţată de doamna Carmen Ghercă), în beneficiul copiilor şi tinerilor cu autism.
   Pentru Dumnezeu, toţi copiii sunt speciali, categoriile şi etichetele le-am creat în lumea nostră. Divinitatea a gândit lumea la modul superlativ, pentru că din iubire oferi tot ce este mai bun, vezi frumuseţea şi excelenţa în toate şi în toţi.
   Este uimitor câţi copii talentaţi avem! Şi nu întâmplător trăim vremuri în care copii cu har ne inundă viaţa - trebuie să ieşim de pe pilot automat, să ne deconectăm din când în când de la lumea virtuală în care ne-am făcut singuri prizonieri ... şi să ne amintim că odată ne-am jucat, am dansat, am cântat, că odată am avut timp pentru lucrurile care le plac. 
   Copiii sunt bătăile de inimă ale lui Dumnezeu, sunt gândurile creative pe care EL le-a orientat în lume. În universul lor, copiii sunt artişti şi creatori, totul e imaculat şi pozitiv, iar verbul lor este a dărui. În acest timp, adulţii crează şi menţin conflicte, ce se duc doar în mintea lor ...

Pictură de David Alexandru

   Evenimentul a adunat copii talentaţi din Iaşi, despre care jurnalista Raluca Daria Diaconiuc a scris în cartea sa, "Fonoteca Excelenţei". M-am bucurat să aflu că evenimentul a reuşit să strângă suma de 8790 lei - şi nu ar trebui să fie nimic special în asta, ci ar trebui să fie firesc: oameni care dăruiesc. Mulţumim copiilor că ne amintesc ce este normalitatea!

Niciun comentariu: